Efectele pe care le are Meditația Transcendentală asupra procesului de îmbătrânire și cercetările științifice din spatele motivului pentru care cei care practică au vârsta biologică mai mică decât vârsta reală
Jack Forem, autor
„Meditez de mai bine de 30 de ani,” mi-a spus prietena mea Lillian, activist politic, mamă și bunică. “Nu iau niciun medicament — nici măcar unul. Sunt la fel de sănătoasă acum, la 89 de ani, cum eram la 25, și la fel de interesată în orice. Singurul lucru diferit e că îmi place să trag un pui de somn după masă.”
Efectele MT pentru anti-îmbătrânire au fost investigate de cercetări științifice serioase și sunt reale. Dovezile că practica MT încetinește procesul de îmbătrânire sunt convingătoare. Vârsta biologică a meditatorilor – cât de bine le funcționează corpul – este mult sub vârsta lor cronologică. Aceasta au raportat Keith Wallace, Michael Dillbeck și colegii lor într-o lucrare despre efectele MT asupra procesului de îmbătrânire publicată în Jurnalul Internațional de Neuroștiință (International Journal of Neuroscience).
Cercetări științifice despre tehnica Meditației Transcendentale și procesul de îmbătrânire
Noi toți îmbătrânim diferit. Parte din motiv, potrivit lui Keith Wallace, este genetic, „dar în mare parte contează cum ne trăim viața.” Vârsta biologică este de obicei calculată prin teste psihologice și fiziologice pe memorie, presiune arterială, capacitatea de a auzi, vedere și timp de reacție.
Keith Wallace și Michael Dillbeck au folosit un test standard care măsoară trei factori: presiunea sanguină sistolică (care de obicei devine ridicată), vederea de aproape (care de obicei scade, fiind nevoie de ochelari de vedere) și percepția auditivă a frecvențelor înalte, care de asemenea scade. Serviciul public de sănătate al SUA (Public Health Service – USPHS) „a adunat cifre ample folosind aceste măsurători”, spune Keith Wallace.
Studiul lui Wallace ne arată că în comparație cu ce numim normal pentru milioane de oameni din baza de date a serviciului de sănătate, persoanele care practică MT o perioadă îndelungată (cinci ani sau mai mult) au o vârstă biologică în medie cu 12 ani mai mică decât vârsta lor cronologică: corpul lor funcționează ca și cum ar avea 42 de ani deși vârsta lor este de 54 de ani.
Vârsta biologică a unui participant la studiu a fost cu 27 de ani mai mică decât anii pe care îi trăise. Chiar și meditatorii care practicau de puțin timp erau cu 5 ani mai tineri din punct de vedere biologic față de vârsta lor cronologică.
Aceste rezultate nu sunt surprinzătoare, având în vedere faptul că s-a descoperit, în peste 30 de studii la momentul scrierii acestui articol, că mulți dintre indicii care de obicei cresc (presiunea arterială, dificultăți cu somnul) sau scad (auzul, văzul, capacitatea vitală) pe măsură ce îmbătrânim se mișcă în direcția opusă pentru meditatori.
Inversarea efectelor îmbătrânirii
„Eram o persoană relativ fericită, dar aveam niște anixietăți,” ne spune un terapeut în vârstă de 42 de ani. „Îmi plăcea cariera mea, dar foarte des consiliam tineri cu probleme. Întotdeauna am avut un mare sentiment de empatie către pacienții mei, dar, din păcate, le absorbeam problemele. La sfârșitul zilei eram obosită și foarte des simțeam o tensiune mare.”
„Examenul meu medical din luna iunie de înaintea instruirii in MT arăta că sunt într-o situație de dezechilibru. Colesterolul era ridicat, tiroida era lentă și aveam nevoie de hormoni. După cinci luni de meditație mi-am făcut examenul anual. Totul a ieșit normal, iar ‘indexul meu de feminitate’ era crescut. Doctorul mi-a spus ‘Nu știu ce ai făcut, dar ești cu 15 ani mai tânără decât erai acum un an!'”
O lucrare din 2005 din Jurnalul American de Cardiologie (American Journal of Cardiology) a urmărit 202 de bărbați și femei în vârstă cu probleme de tensiune arterială crescută. Cei care au participat în acest studiu au practicat fie tehnica MT, meditație mindfulness, Relaxare Musculară Progresivă sau educație în domeniul sănătății. Acest studiu, care a început cu o medie de vârstă de 71 de ani și a urmărit participanții până la 18 ani mai târziu, a arătat că tehnica MT a redus rata de mortalitate cu 23% în comparație cu orice alt grup de control.
Prelungirea speranței de viață
Ultimul studiu pe care îl prezentăm a fost efectuat de un grup de cercetători de la Harvard în azile de bătrâni în zona Boston-Cambridge. Într-un studiu de perspectivă atent controlat, 73 de persoane în vârstă din 8 azile de bătrâni (60 de femei și 13 bărbați cu o medie de vârstă de 81 de ani) au fost plasați la întâmplare în patru categorii: niciun tratament, tehnica MT, instruire mindfulness și instruire Relaxation Response.
Cercetătorii au avut mare grijă ca toate cele 3 tipuri de instruiri să fie echivalente ca structură și să se aștepte rezultate pozitive. Trei factori au fost măsurați: longevitatea, sănătatea și percepția cognitivă.
Concluzia studiului de trei ani a fost că cei din grupul MT au avut o îmbunătățire semnificativă în toți factorii măsurați, inclusiv în presiunea sanguină sistolică, abilitatea de a învăța și flexibilitatea cognitivă.
Speranța de viață a variat semnificativ: 87.5% din cei care au fost instruiți în mindfulness, 77.3% pentru grupul de control care nu a primit niciun tratament, 65% pentu cei din grupul Relaxation Response și 62.6% din cei 478 de bătrâni care nu au fost implicați în niciun fel în studiu au trăit. Cei din grupul MT au avut o rată de supraviețuire de 100% – toți trăiau. Rezultate similare au fost descoperite de către alți oameni de știință.
“Pentru un meditator procesul de îmbătrânire este diferit”
O concluzie care pare să răsară din cercetările științifice pe Meditația Transcendentală în domeniul îmbătrânirii este că există o corelație între perioada de practică regulată și starea sănătății: cu cât o persoană meditează de mai mult timp cu atât mai sănătoasă este. Acest fapt este adevărat nu doar pentru sănătatea fizică, dar și pentru sănătatea mentală și spirituală.
De obicei, pe măsură ce continuă cu practica Meditației Transcendentale, oamenii raportează un sentiment crescut de stabilitate interioară, fericire și pace. Aceste cercetări științifice oferă o siguranță că pe măsură ce timpul trece lucrurile continuă să se îmbunătățească. Acest fapt are implicații profunde pentru numărul mare de bătrâni din toată lumea care încă nu se bucură de beneficiile MT.
„Pentru un meditator procesul de îmbătrânire e diferit”, mi-a spus Anne, o femeie de peste 50 de ani. „Pe măsură ce îmbătrânim ne simțim mai tineri. Există un revers al conceptului de vârstă. Cei dintre noi care meditează așteaptă cu nerăbdare să ajungă la stadii avansate de dezvoltare.”
„Dacă medităm de unu sau doi ani, așteptăm cu nerăbdare momentul în care vom fi meditat de cinci sau zece ani, niciodată cu gândul la faptul că vom fi mult mai bătrâni. Nu ne preocupă prea mult cifra vârstei pentru că suntem ocupați să ne bucurăm de viață și să găsim noi zone de explorat.”
Referințe:
1. Wallace, R.K., Michael Dillbeck, M., Jacobe, E., and Harrington, B. “The Effects of the Transcendental Meditation and TM-Sidhi program on the Aging Process.” International Journal of Neuroscience, 1982, 16 (1): 53-58.
2. Schneider, R.H., Alexander, C.N., et al. “Long-Term Effects of Stress Reduction on Mortality in Persons >55 Years of Age of Systemic Hypertension.” American Journal of Cardiology, 2005, 95(9): 1060-1064.
3. Alexander, C.N., Langer, E., Newman, R.I., et al. “Transcendental Meditation, Mindfulness, and Longevity: An Experimental Study with the Elderly.” Journal of Personality and Social Psychology 57 (1989): 950-964.
Articol original: https://enjoytmnews.org/the-fascinating-story-of-how-tm-reverses-aging-process/#.WtG4hdNub_Q