Meditația Transcendentală

Este o tehnică mentală simplă, naturală, practicată fără efort

Meditația Transcendentală

Este o tehnică mentală simplu de învățat și practicat. Se învață pe parcursul a 5 zile. Poate fi învățată de către orice persoană, începând cu vârsta de 10 ani.

Se practică fără efort

Nu presupune concentrare, nu presupune monitorizarea respirației sau a gândurilor, nu presupune oprirea sau controlul gândurilor.

Se învață unu la unu

Instruirea personală se face cu un instructor certificat. Astfel, ai siguranța că înveți și înțelegi practica corectă.

Beneficii demonstrate

Beneficiile pentru minte, corp și relațiile sociale sunt demonstrate de peste 750 de studii științifice strânse în ultimii 60 de ani.

Beneficii demonstrate de studii științifice

În ultimii 60 de ani s-au strâns peste 750 de studii științifice care demonstrează beneficiile Meditației Transcendentale pentru dezvoltarea abilităților mentale, obținerea și menținerea unei stări bune de sănătate și dezvoltarea relațiilor sociale. Aceste studii au fost realizate în universități și centre de cercetare din peste 33 de țări.

10 milioane de meditatori

Această tehnică a fost învățată de peste 10 milioane de persoane din toate țările, provenind din toate culturile, mediile economice și sociale și religii.

Următorul curs
Înscrie-te acum la cursul tău de Meditație Transcendentală

Părerile celor care au învățat Meditația Transcendentală

Prin ce diferă Meditația Transcendentală de alte tehnici?

Suport gratuit pe viață

După ce ai învățat poți apela la orice instructor de MT din lume pentru eventuale nelămuriri.

Se învață o singură dată în viață

După terminarea cursului ai autonomie completă să practici acasă, fără instrucțiuni suplimentare.

Se practică fără efort

Nu presupune concentrare, controlul minții, oprirea sau manipularea gândurilor, monitorizarea respirației, etc.

Este practicată de 10 milioane de oameni

Este practicată de oameni din toate colțurile lumii. Acești oameni provin din toate mediile sociale, economice, culturale, religioase și de educație.

Beneficiile sunt demonstrare de studii științifice

Peste 750 de studii științifice care demonstrează beneficiile acestei tehnici s-au stâns din 1955 până în prezent.

Instruirea este personală

Meditația Transcendentală se învață de la un instructor certificat care te ghidează către experiența corectă.

Întrebări frecvente

Cine poate învăța Meditația Transcendentală
Tehnica poate fi învățată de orice persoană cu vârsta de peste 10 ani, indiferent de vârstă, nivel de educație sau religie. Nu necesită cunoștințe anterioare despre meditație, întrucât procesul de învățare și de practicare este unic pentru Meditația Transcendentală.
Funcționează dacă sunt sceptic?
Da. Procesul de transcendere este unul automat, lipsit de efort. Atât timp cât sunt urmate instrucțiunile, orice persoană poate medita. Pentru a clarifica situația putem compara tehnica Meditației Transcendentale cu tehnica spălatului pe dinți. Nu e nevoie să credem în spălatul pe dinți, sau să avem o anumită dispoziție în acest sens. Atât timp cât ne spălăm pe dinți vom avea beneficiile.
Pot învăța dintr-o carte sau de pe internet?
Cursul de Meditație Transcendentală este un curs 100% practic, precum învățatul înotului sau al mersului pe bicicletă. Este nevoie de un instructor certificat pentru a ghida persoana care învață către experiența corectă. Deși tehnica se învață ușor, este nevoie de îndrumare personalizată pe ritmul de învățare al fiecărei persoane. Aceast mod de învățare este garanția că vei învăța tehnica autentică și te vei bucura de toate beneficiile.
Ce se întâmplă în timpul practicii?
Prin tehnica Meditației Transcendentale, mintea se liniștește într-un mod natural și lipsit de efort. Astfel atenția este îndreptată către niveluri din ce în ce mai subtile de gândire până se experimentează cea mai liniștită stare a minții – conștiința pură, conștiința transcendentală sau samādhi.
Ce se întâmplă dacă nu pot să îmi controlez mintea?
Nu este nicio problemă. Spre deosebire de alte tehnici, Meditația Transcendentală nu presupune efort, concentrare, contemplare, monitorizare sau intenție de controlare a minții. Este complet lipsită de efort.
Prezența este obligatorie la toate ședințele?
Da. Este important să începi acest curs doar dacă știi că ai timp să participi la instruirea personală și la cele 3 zile consecutive de curs. Acesta este un curs 100% practic, iar pe baza experiențelor avute acasă se fixează practica corectă, se intră în detalii despre mecanismul de funcționare a Meditației Transcendentale și se expun beneficiile pe termen lung ale practicii regulate.

Fă următorul pas

Programează o prezentare gratuită